Ghidul de chimie versus accidentari

A. Ghidul de chimie versus accidentări

A.1.1. Efectuarea experimentelor.

Experimentele se efectuează numai sub îndrumarea profesorului, respectând cu strictețe instrucțiunile acestuia.

A.1.2. Sursele de încălzire şi încălzirea corpurilor.

• Sursele de încălzire trebuie folosite cu atenţie.

• Aprinderea spirtierei (umplută numai cu alcool sanitar) se face numai cu băţul de chibrit iar stingerea acesteia se face numai prin acoperirea flăcării cu capacul spirtierei.


Atenție

Acest experiment se efectuează numai în prezența unui adult!

Când lucrezi cu surse de foc ai grijă să ai părul strâns și să nu porți haine cu mâneci largi!


• Un corp se încălzeşte, ţinându-l cu cleştele metalic, în partea superioară a flăcării, unde este cea mai ridicată temperatură.


Atenție

Acest experiment se efectuează numai în prezența unui adult!

Când lucrezi cu surse de foc ai grijă să ai părul strâns și să nu porți haine cu mâneci largi!


• La încălzirea lichidelor în vase de sticlă, vasul se pune pe o sită metalică cu azbest.


Atenție

Acest experiment se efectuează numai în prezența unui adult!

Când lucrezi cu surse de foc ai grijă să ai părul strâns și să nu porți haine cu mâneci largi! Atenție când lucrezi cu apă caldă să nu te arzi!


• Substanţele inflamabile(naftalina, acetona, alcoolul etc) se încălzesc numai pe baie de apă.


Atenție

Acest experiment se efectuează numai în prezența unui adult!

Când lucrezi cu surse de foc ai grijă să ai părul strâns și să nu porți haine cu mâneci largi! Alcoolul, naftalina și acetona sunt substanțe inflamabile și stai departe de sursele de foc, când lucrezi cu ele!

• La încălzirea eprubetei se foloseşte cleştele de lemn; gura eprubetei nu trebuie să fie îndreptată spre vreo persoană. Pentru a nu se sparge, eprubeta se roteşte în flacără.


Atenție

Acest experiment se efectuează numai în prezența unui adult!

Când lucrezi cu surse de foc ai grijă să ai părul strâns și să nu porți haine cu mâneci largi! Atenție când lucrezi cu apă caldă să nu te arzi!

• Pericol de incendiu prezintă şi supraîncălzirea firelor electrice (constatat prin mirosul de cauciuc încălzit), caz în care se întrerupe imediat curentul.

• Pentru a asigura protecţia contra incendiilor e necesar ca în laborator să se găsească următoarele: apă, stingătoare, nisip, pături, azbest, faianţă.

• Flacăra oricărui lichid (inflamabil, ulei aprins etc) sau incendiul electric, nu se stinge cu apă, ci se acoperă cu un izolant pentru a evita contactul cu aerul. Dacă hainele unei persoane au luat foc, acesta se înveleşte imediat într-o pătură.

• De exemplu, când prăjiți cartofi și ați pus prea mulți cartofi sau prea mult ulei în tigaie, uleiul iese din tigaie și se aprinde. Cum trebuie să procedați: întâi stingeți aragazul și acoperiți tigaia cu un capac. Dacă nu aveți capac, acoperiți cu un prosop sau o pătură uscată. Este Interzis să aruncaţi apă peste uleiul încins întrucât uleiul aprins ar sări din tigaie şi v-ar produce arsuri grave.

• Manipularea solvenţilor inflamabili (sodiul şi potasiul metalic ţinute sub petrol, disulfura de carbon, alcool, eter, benzen, cloroform, acetonă etc.) se face sub nişă şi cu stingerea surselor de încălzire.

• Încălzirea solvenţilor inflamabili nu se face la flacără directă ci, numai pe baie de apă sau nisip. Orice început de incendiu se stinge cu nisip, cu o pătură sau cu extinctorul.

A.1.3. Manipularea substanţelor chimice.

• Manipularea substanţelor chimice începe cu o primă condiţie, şi anume cunoaşterea proprietăţilor principale ale substanţei respective, din punct de vedere al securităţii muncii: toxic, exploziv, inflamabil, caustic, iritantă, oxidantă (indicate cu ajutorul unor etichete).

• Se folosesc cantități mici de substanță.

• Agitarea unui lichid se face cu bagheta prin mișcări circulare fără a se atinge pereții.

• Nu e permis să se guste substanţe chimice, să se amestece substanţe la întâmplare şi să se atingă cu mâna.


Atenție

Nu gusta și nu atinge substanțele!


• În timpul experimentelor nu se vor purta haine cu mâneci largi și părul va fi strâns la spate.

• Când efectuăm un experiment, capul se ține puțin pe spate astfel încât fața să fie mai departe de montajul experimental.

• Pentru a avea o soluţie de acid sulfuric, se toarnă acidul peste apă, picătură cu picătură, amestecând mereu.

• Substanţele inflamabile se păstrează în sticle bine închise, la rece şi la întuneric, departe de sursele de încălzire.

• Mirosirea unei substanţe se face în mod indirect, aducând cu mâna vaporii spre nas.


Atenție

Nu mirosi direct substanțele chimice!

• Pentru protejarea ochilor în cazul transvazării lichidelor caustice (acizi sau baze concentrate), când se efectuează experienţe cu sodiu şi potasiu metalic, la prelucrarea sticlei, la sfărâmarea substanţelor solide(alcalii), la efectuarea unor experienţe explozive este necesară purtarea ochelarilor de protecţie.

• Păstrarea ordinei şi curăţeniei pe mesele de laborator.

• Utilizarea veselei şi aparaturii în starea perfectă și curate.

• Când se lucrează cu obiecte ascuţite, acestea nu se indreaptă spre noi sau alte persoane.


Atenție

Atenție când lucrezi cu obiecte ascuțite!


• Pentru realizarea circuitelor electrice, elevii vor folosi baterii electrice. Nu au voie sa foloseasca prizele.

• După terminarea experimentelor se lasă ordine și se spală pe mâini.

• Este total interzisă joaca în laborator sau ridicarea din bancă.

• În timpul orelor experimentale este interzisă consumarea de băuturi sau alimente.

• Reactivii corosivi (hidroxizi alcalini, acizii concentraţi, sol. conc. de amoniac, perhidrol 30%, bromul etc.) se vor transvaza în eprubetă cu ajutorul pipetei.

• Se va lucra cu deosebită grijă cu substanţele toxice.

• Rămăşiţele de substanţe periculoase (metale alcaline, fosfor, acizi şi baze concentrate, lichidele inflamabile) nu se vor arunca la canal, deoarece pot provoca explozii şi coroziuni şi se vor neutraliza.

• Manipularea substanţelor explozive (nitroderivaţi, cloraţi, percloraţi, peroxizi, acidul percloric etc.) trebuie făcută cu multă grijă, fără lovire şi fără a se încălzi până la descompunere.

A.1.4. Simboluri internaționale de avertizare.

A.1.4.1. SUBSTANȚĂ INFLAMABILĂ

Simbol:

• Se produce foarte uşor aprinderea în contact cu o sursă de energie (flacără, scânteie).

• Se va păstra departe de flăcări, scântei sau de orice sursă de căldură.


A.1.4.2. SUBSTANȚĂ EXPLOZIVĂ

Simbol:

• Prezintă un pericol de explozie (gaz butan, propan, materiale explozive, artificii etc.).

• Se vor evita căldura, şocurile, frecarea şi scânteile.


A.1.4.3. SUBSTANȚĂ OTRĂVITOARE

Simbol:

• Poate provoca leziuni grave sau chiar moartea prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată (insecticide, îngrăşaminte, ierbicide etc.).

• Se va evita orice contact cu corpul.


A.1.4.4. SUBSTANȚĂ GRAV IRITANTĂ

Simbol:

• Poate fi mortal în caz de înghiţire sau de pătrundere in căile respiratorii. Poate provoca leziuni ale organelor (terbentină, benzină, petrol lampant etc.). În caz de inhalare: dacă respiraţia este dificilă, transportaţi victima la aer liber şi menţineţi-o în stare de repaus, într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie.

• Se va evita orice contact cu pielea, ochii şi inhalarea de vapori.


A.1.4.5. SUBSTANȚĂ UŞOR IRITANTĂ

Simbol:

• Poate provoca iritarea pielii, a ochilor sau a căilor respiratorii. Absorbţia lor poate duce la leziuni uşoare (praf de curăţat vesela, clor etc.).

• Se va evita orice contact cu pielea, ochii şi inhalarea de vapori.


A.1.4.6. SUBSTANȚĂ COROZIVĂ

Simbol:

• Produs care prin simplul contact sau prin ingurgitare poate arde sau distruge ţesuturile (pielea sau mucoasa) - clor concentrat, sodă caustică, acizi etc.

• Se va evita inhalarea de vapori sau contactul cu pielea, ochii şi hainele.


A.1.4.7. SUBSTANȚĂ OXIDANTĂ

Simbol:

• Produs care favorizează aprinderea materiilor combustibile, întreţinerea combustiei (pastile de clor efervescente, O2).

• Se va evita orice contact cu substanţele inflamabile.

A.1.5. Aplică ce ai învăţat în legătură cu normele de protecția muncii în laborator.

Temă

1. Caută simbolurile de avertizare pe etichetele diferitelor produse pe care le ai în casă (Spray-uri, Produse de curăţat, Produse de desfundat ţevi şi grupează-le după aceste simboluri).

Temă

2. Urmărește imaginile următoare și găsește ce reguli au fost încălcate și care ne-ar pune în pericol viața:

A.1.5.1. .....................................................


A.1.5.2. .....................................................


A.1.5.3. .....................................................


A.1.5.4. .....................................................


A.1.5.5. .....................................................


A.1.5.6. .....................................................


A.1.5.7. .....................................................