V.7. Baze tari și baze slabe*

*) Extindere pentru 3 ore pe săptămână

👀 Experiment:Tăria bazelor

Bazele tari acceptă foarte ușor protoni, fiind total (aproape total) ionizate (disociate) în soluție apoasă.

Ecuația reacției de disociere completă a unei soluții de hidroxid de potasiu:

KOH (s) → K⁺ (aq) + HO^-(aq)

Baze tari sunt hidroxizii metalelor alcaline: LiOH, NaOH, KOH, RbOH, CsOH și hidroxizii unor metale alcalino-pământoase: Ca(OH)₂, Sr(OH)₂, Ba(OH)₂.

Bazele slabe nu conțin gruparea hidroxil în structura lor, ele acceptă un proton de la o moleculă de apă, lăsând astfel în urmă un ion hidroxil.

De exemplu, amoniacul (NH₃) este o bază slabă, care este parțial disociată în ioni :

NH₃(g) + H₂O(l) ⇄ NH₄⁺ (aq) + HO^-(aq)

Ecuația reacției unei baze slabe B cu apa:

B (aq) + H₂O (l) ⇄ BH⁺ (aq) + HO^-(aq)

Constanta de bazicitate, k_b, care caracterizează echilibrul de mai sus are următoarea expresie:

Bazele slabe nu formează foarte mulți ioni la dizolvarea în apă, iar valoarea constantei de bazicitate, k_b, este, în general, foarte mică. Astfel, valoarea k_b se poate exprima și folosind exponentul de bazicitate, pk_b.

Exponentul de bazicitate este definit prin următoarea relație:

pk_b = -lg k_b

Cu cât valoarea lui k_b este mai mare, valoarea lui pk_b este mai mică, cu atât baza este mai tare.