Skip to main content

V.5.2. Reacția nemetalelor cu săruri

📚

Nemetal 1 + Sare 2 → Sare 1 + Nemetal 2(mai slab reactiv decât nemetalul 1)

Exemple:

Cl2 + 2 KBr → 2 KCl + Br2

Cl2 + 2 KI → 2 KCl + I2

👀 Experiment: Reacția clorului cu bromura și iodura de potasiu

🔥 Atenție! Experiment demonstrativ efectuat numai de către profesor!
🔥 Atenție! Experimentul se realizează sub nișă!
🔥 Atenție! Nu inspira clorul, bromul și iodul!
🔥 Atenție! Clorul, bromul și iodul sunt extrem de toxici și îți pot afecta grav plămânii !
🔥 Atenție! Acidul clorhidric este extrem de caustic!

Materiale necesare:
Pahare Berzelius și Erlenmeyer, dop perforat cu tub și furtun, clorat de potasiu, acid clorhidric concentrat, soluție de bromură de potasiu, soluție de iodură de potasiu, spatule .


Descrierea experimentului:

  • Pune în pahar un vârf de spatulă și adaugă câteva picături de acid clorhidric concentrat.
  • Acoperă imediat paharul cu o sticlă de ceas.
  • Ce observi ?

    Se degajă un gaz galben- verzui.

Cloratul de potasiu cu acidul clorhidric produce clor gazos.
KClO3 + 6HCl = KCl + 3H2O + 3Cl2

  • Acoperă paharul unde ai obținut clor cu dop și tub cu furtun și introdu-l în soluția de bromură de potasiu.

  • Ce observi?

    La barbotarea clorului în bromura de potasiu se observă o colorație brună.

  • Acoperă paharul unde ai obținut clor cu dop și tub cu furtun și introdu-l în soluția de iodură de potasiu.

  • Ce observi?

    La barbotarea clorului în iodura de potasiu se observă o colorație violetă.


Concluzia experimentului:
Clorul reacționează cu soluția de bromură de potasiu și formează clorura de potasiu (KCl) și brom (Br2).
Cl2 + 2KBr → 2KCl + Br2

Clorul reacționează cu soluția de iodură de potasiu și formează clorura de potasiu (KCl) și iod (I2).
Cl2 + 2KI → 2KCl + I2

Întrucât clorul scoate bromul și iodul din sărurile lor, spunem că are un caracter electronegativ mai accentuat decât bromul și iodul.