III.9.1. Scurt istoric al descoperirii laserului.

Termenul laser provine din limba engleză fiind acronimul LASER - Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation („amplificarea luminii prin stimularea emisiei de radiație”), denumire construită pe modelul termenului MASER - Microwave Amplification by Stimulated Emission of Radiation („amplificarea microundelor prin stimularea emisiei de radiație”), ce reprezintă un dispozitiv funcționând în domeniul microundelor.

Principiile de funcționare ale laserului au fost enunțate în 1916 de Albert Einstein, pornind de la consecințele legii radiației a lui Max Planck și introducerea conceptelor de emisie spontană și emisie stimulată.

În 1953 fizicianul american Charles Townes și, independent, Nikolai Basov și Aleksandr Prohorov din Uniunea Sovietică au reușit să producă primul maser, un dispozitiv asemănător cu laserul, dar care emite microunde în loc de radiație laser, rezultat pentru care cei trei au fost răsplătiți cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1964.

Primul laser funcțional a fost construit de Theodore Maiman în 1960 și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin pompat cu pulsuri luminoase generate de o lampă cu descărcare în xenon.

Primul laser cu gaz a fost construit de fizicianul iranian Ali Javan în 1960 folosind un amestec de heliu și neon, care producea un fascicul în infraroșu apropiat, spre deosebire de dispozitivele laser actuale cu He-Ne care emit în general în domeniul vizibil, la 633 nm.

În 1961, România a fost a patra țară din lume în care s-au realizat lasere, în urma unor cercetări întreprinse de un colectiv condus de Ion I. Agârbiceanu (fiul scriitorului Ion Agârbiceanu).

În 1962, Robert Hall construiește primul laser cu semiconductor.

În 1963, Kumar Patel construiește laserul cu dioxid de carbon, care este mult mai ieftin și mai eficient decât laserul cu rubin.