III.5.2. Energia de ionizare
Ușurința cu care un atom poate să cedeze un electron este măsurată prin energia de ionizare pe care atomul o absoarbe pentru a deveni ion pozitiv.
Energia de ionizare reprezintă cantitatea de energie absorbită la cedarea unui electron dintr-un atom în stare gazoasă.
Energia de ionizare primară (I1) este energia absorbită în procesul de îndepărtare a electronului cel mai slab legat din atom.
E(g) + I1 → E(g)+ + ē
Energia de ionizare secundară (I2) este energia absorbită în procesul de îndepărtare a electronului din cationul E+ și așa mai departe.
E(g)+ + I2 → E(g)2+ + ē
E(g)2+ + I3 → E(g)3+ + ē
🔦 Observație
Energiile de ionizare cresc în ordinea I1 < I2 < I3 pentru că se absoarbe mai multă energie pentru a îndepărta electroni dintr-un ion pozitiv (atracția nucleului este mai mare).
Energiile de ionizare se măsoară în kJ/mol, kcal/mol sau în electronvolt (1eV = 96,49 kJ/mol).
Energia de ionizare variază periodic astfel:
- În perioadă, energia de ionizare crește de la grupa 1 la grupa 18, datorită creșterii numărului de protoni din nucleu (crește și atracția nucleului față de electroni). Cele mai mari energii de ionizare le au gazele rare.
De exemplu în perioada a 3-a:
- În grupă, energia de ionizare scade de sus în jos, deoarece scade și atracția nucleului față de electronii periferici (crește distanța dintre nucleu și electronii de valență).
De exemplu în grupa a II A:
