V.8.1. pH-ul soluțiilor apoase*

*) Extindere pentru 3 ore pe săptămână

pH-ul este o măsură a tăriei caracterului acid sau bazic al unei substanţe.

pH-ul unei soluții este egal cu logaritmul zecimal negativ al concentraţiei ionilor hidroniu din soluţie.

pH = – lg[H₃O⁺]= – lg[H⁺]

pH-ul mai poate fi definit şi astfel: pH-ul unei soluţii este egal cu puterea cu semn schimbat a concentraţiei molare a ionilor de hidroniu.

[H₃O⁺] = 10^-pH

Când creşte concentraţia de H₃O⁺ din soluţie, pH-ul scade.

Când scade concentraţia de H₃O⁺ din soluţie, pH-ul creşte.

Pentru apa pură s-a determinat:

[H₃O⁺]= [HO^-]= 10^-7 mol/L

pH = – lg[H₃O+]= – lg10^-7 → pH = 7

Analog se definește:

pOH = – lg[HO^-]= – lg10^-7 → pOH = 7

pH + pOH = 14

Scala de pH cuprinde valori de la 0 la 14, cu valorile între 0 şi 7 aparţinând acizilor, şi valorile între 7 şi 14 aparţinând bazelor.

Acizi: pH < 7

Apa pură (mediu neutru): pH = 7

Baze: pH > 7

🔦 Observație

Acizii tari au pH foarte scăzut. Acizii slabi care disociază incomplet au valori de pH de la 4 la 6.

Bazele tari au pH foarte ridicat. Bazele slabe au pH-ul între 8 şi 11.

Teoretic, pH-ul neutru este considerat ca fiind pH = 7. Practic, sunt considerate ca fiind neutre toate soluţiile care au pH-ul între 6 şi 8.