Skip to main content

II.2.4. Măsurarea directă a volumului

📚

Volumul unui corp reprezintă locul ocupat de un corp în spațiu.

📚

Caracterizarea volumului ca mărime fizică:



O altă unitate de măsură pentru volum (capacitate) este litrul: 1 L = 1dm3.

Se folosesc de asemenea multiplii și submultiplii metrului cub.

🔦 Observație

Iată cum se realizează aceste transformări din multiplii și submultiplii m3 în m3:

  • Se scrie valoarea numerică și se deschide o paranteză, în care se scrie valoarea multiplului sau submultiplului dat, se închide paranteza și se ridică totul la puterea respectivă, adică la cub.
  • Se copiază din nou valoarea dată și se înmulțește cu valorile din paranteză ridicate la puterea a treia.
  • Se fac calculele matematice corespunzătoare și se dă rezultatul.
📋

Exemple de transformări din multiplii și submultiplii m3 sau ai litrului (L) în m3:

📋

Pentru a realiza calcule cu transformări trebuie să cunoașteți valorile multiplilor și submultiplilor.

De asemenea trebuie să știți foarte bine operațiile cu fracții:

  • Înmulțirea a două fracții se realizează înmulțind numărător (numărul aflat pe linia de fracție) cu numărător și numitor (numărul aflat sub linia de fracție) cu numitor.
  • Împărțirea a două fracții se realizează înmulțind fracția de la numărător cu inversa (răsturnata) fracției de la numitor.
👀 Experiment: Măsurarea volumului unui corp cu cilindrul gradat

Materiale necesare:
Cilindru gradat, apă, sfoară, un corp.

Descrierea experimentului:

1. Prima etapă trebuie să determinăm volumul unei diviziuni = 1 div = volumul minim dintre două linii consecutive. Privește cu atenție mensura și găsește unitatea de măsură a cilindrului folosit. Cum procedăm?

  • Notează două gradații consecutive (una după alta) ale cilindrului și scade-le: 50 ml - 40 ml = 10 ml
  • Numără câte diviziuni sunt între aceste notații: 10 diviziuni = 10 ml
  • Cu regula de trei simplă, aflăm ce volum are o diviziune:


2. Punem apă în cilindru și îi măsurăm volumul, notat cu V1 = 35 ml.



3. Introducem corpul în apa din cilindru. Nivelul lichidului a crescut. Noul volum citit îl vom nota V2 = 39 ml.



4. Volumul corpului reprezintă diferența dintre V2 (volum apă+corp) și V1 (volumul apei), adică:

Vcorp = V2 – V1


Observaţie:

Mensura trebuie să stea pe o suprafață orizontală (pe masă). Suprafața liberă a lichidului este puțin curbată (numită menisc) – mai ridicată la contactul lichidului cu pereții mensurei. Poziționează ochii la nivelul suprafeței libere a lichidului și citește volumul de la baza acesteia.


Concluzia experimentului:

Volumul corpului reprezintă diferența dintre V2 (volum apă+corp) și V1 (volumul apei), adică :

Vcorp = V2 – V1

Vcorp = 39 ml – 35 ml = 4 ml.