V.12. Măsuri de protecție împotriva electrocutării
Din păcate, corpul omenesc este conductor electric.
Este suficient ca două puncte ale corpului să intre în contact cu două puncte ale circuitului electric ca să aibă loc un accident, numit electrocutare, când se poate opri fie respiraţia, fie circulaţia sângelui (sau ambele efecte).
Electrocutarea este accidentul produs la trecerea curentului electric de intensitate mare prin corpul omenesc.
Tensiunile bateriilor cu care ai lucrat la experimente (1,5V-9V) sunt inofensive pentru corpul omenesc.
Tensiunile periculoase pentru corpul omenesc încep de la valoarea de 24V (locuri umede) şi 50V (aer uscat).
Poate fi considerat nepericulos curentul alternativ a cărui intensitate este mai mică de 20 mA şi curentul continuu a cărui intensitate este mai mică de 50 mA.